Este doliu în familia serialului “Game of Thrones” și, totodată, în lumea filmului… Una dintre actrițe a murit astăzi, iar anunțul trist a fost făcut public printr-un comunicat oferit de familia sa. Mai mult, a fost anunțat diagnosticul cumplit pe care regretata artistă l-a primit în urmă cu șase luni și despre care nu a dorit ca fanii ei să știe.
Cunoscută pentru rolurile pe care le-a avut în “The Avengers”, dar și în “Game of Thrones”, Diana Rigg a murit la vârsta de 82 de ani. Fiica sa, actrița Rachael Stirling, a mărturisit cu multă durere în glas că aceasta a încetat din viață din cauza temutului cancer cu care a fost diagnosticată în luna martie a acestui an, relatează jurnaliștii de la BBC.
“A murit liniștită, devreme, în această dimineață. Era acasă cu familia ei, care a cerut discreție în acest moment dificil”, a declarat un reprezentant al artistei, conform sursei citată mai sus.
Rachael Stirling a mai făcut, potrivit BBC, următoarele dezvăluiri despre regretata actriță Diana Rigg : “Ea și-a petrecut ultimele luni din viață reflectând cu bucurie la viața ei extraordinară, plină de dragoste, râsete și o mândrie profundă provind profesia sa”.
“Be a dragon. The realm will always remember Diana Rigg (n.r.: Fii un dragon. Tărâmul își va aminti întotdeauna de Diana Rigg)” este mesajul postat de reprezentanții serialului “Game of Thrones” pe contul oficial de Twitter. În celebrul film, artista a dat viață personajului Olenna Tyrell și a fost anunțată în acest rol în 2012. Actrița britanică apare prima dată în sezonul 3 și a continuat să joace și în sezoanele 4, 5, 6 și 7.
Be a dragon.
The realm will always remember Diana Rigg.— Game of Thrones (@GameOfThrones) September 10, 2020
Diana Rigg este prima actriță din “Game of Thrones” care a fost cavaler în viața reală, ea fiind numită comandant al Ordinului Imperiului Britanic (“Dame”) pentru servicii de artă în 1994.
https://www.youtube.com/watch?v=My0nMDTV-Ow&ab_channel=DaemonBlackfyre
Venerabila actriță era cunoscută în Marea Britanie pentru rolul de “fată Bond” în filmul din seria James Bond din 1969 “On Her Majesty’s Secret Service”.
„We are very sad to hear of the passing of Dame Diana Rigg, the legendary stage and screen actress who was much beloved by Bond fans for her memorable performance as Tracy di Vicenzo in On Her Majesty’s Secret Service, the only woman to have married James Bond.” pic.twitter.com/nqQCSg35oM
— James Bond (@007) September 10, 2020